Alte afectiuni
1. STRABISMUL
Strabismul reprezinta deviatia unuia sau a ambilor globi oculari fata de pozitia normala. In functie de tipul de strabism, de varsta aparitiei, de gradul deviatiei, poate apare si afectarea functiei vizuale (de regula ochiul cu deviatia mai accentuata are o vedere mai slaba, conditie denumita ambliopie).
Cel mai adesea strabismul apare in copilarie (sau chiar de la nastere) dar exista si forme de strabism care apar la varsta adulta (ex: strabismul paralitic). In functie de sensul de deviatie a globului ocular se disting: strabismul convergent sau esotropia (ochiul deviaza spre interior, spre nas) si strabismul divergent sau exotropia (ochiul deviaza spre exterior, in exterior).
Tratamentul strabismului se poate realiza prin diferite metode. Cea mai potrivita metoda de tratament este indicata de medicul oftalmolog dupa un consult oftalmologic detaliat care se recomanda a se efectua, in cazul copiilor, cat mai precoce posibil.
Corectia optica a viciilor de refractie (cu ochelari) este foarte importanta pentru a se evita instalarea ambliopiei dar contribuie si la corectarea strabismului (in special in formele mai usoare).
Exercitiile ortoptice sunt utile in anumite forme de strabism la copii, in special pentru a preveni sau pentru a ameliora tulburarile de vedere cauzate de strabism.
Tratamentul chirurgical este necesar in multe cazuri de strabism, pentru a corecta pozitia anormala a globului ocular. Adesea este necesara asocierea celor 3 metode de tratament pentru a obtine un rezultat cat mai bun.
2. AFECTIUNI ALE CORNEEI
Corneea este partea cea mai anterioara, transparenta, a invelisului extern al globului ocular. Ea are forma unei portiuni dintr-o sfera si este definita prin anumite diametre si raze de curbura, avand o anumita putere de convergenta – este o structura care se comporta ca o lentila, cu rol foarte important in functionarea globului ocular.
Orice modificare a caracteristicilor corneei duce la afectarea, mai mult sau mai putin accentuata, a functiei vizuale. Modificarile transparentei, dimensiunilor si a convergentei corneei pot fi congenitale sau pot apare dupa traumatisme, corpi straini, afectiuni inflamatorii (keratite) sau degenerative.
Afectiunile inflamatorii corneene (keratitele) se pot trata medicamentos (in functie de cauza si de gradul afectarii) dar in anumite situatii poate fi necesara o interventie chirurgicala pentru restabilirea transparentei (keratoplastii de diferite tipuri, de exemplu transplantul de cornee).
Traumatismele corneei, cu sau fara corpi straini, trebuie tratate cat mai rapid, pentru a se obtine o vindecare optima.
3. SINDROMUL DE OCHI USCAT
Este o afectiune foarte frecventa, datorata modificarii cantitatii si/sau calitatii filmului lacrimal. Exista numeroase situatii care pot duce la sindrom de ochi uscat: varsta (dupa 50 ani apare o scadere fiziologica, normala, a producerii de lacrimi), modificari hormonale, in special la femei (ex: menopauza), anumite medicamente (diureticele, betablocantele, antialergice, anumiti conservanti din solutiile oftalmice), unele boli generale (sindrom Sjogren, artrita reumatoida, lupusul), inflamatia glandelor lacrimale, anumite afectiuni neurologice.
Sindromul de ochi uscat poate apare si prin evaporarea accentuata a lacrimilor, determinata de anumite conditii de mediu: praf, vant, aer conditionat, sau la cei care petrec mult timp in fata monitoarelor (computer, televizor, tableta). O categorie aparte este reprezentata de purtatorii de lentile de contact, care prezinta de asemenea sindrom de ochi uscat, datorita existentei lentilei de contact pe suprafata oculara.
Simptomele sindromului de ochi uscat sunt: senzatia de arsura, de usturime, de intepatura, sensibilitate la lumina, senzatie de disconfort ocular, uneori chiar incetosarea vederii.
Tratamentul sindromului de ochi uscat consta in administrarea de lacrimi artificiale care sunt disponibile sub forma de picaturi sau geluri (de regula in formele usoare se folosesc picaturi iar in formele mai severe se recomanda geluri asociate sau nu cu picaturi).
4. AFECTIUNI ALE CONJUNCTIVEI
Conjunctiva este o membrana subtire, transparenta, intens vascularizata, ce acopera suprafata anterioara a globului ocular si fata posterioara a pleoapelor.
Cea mai frecventa afectiune a conjunctivei este conjunctivita, care este o afectiune inflamatorie, cu diferite cauze (infectioase, prin contact cu maini sau obiecte contaminate, sau de la o infectie de vecinatate; alergice; conjunctivite fibrozante in boli autoimune sau non-autoimune). Conjunctivitele infectioase pot fi bacteriene, virale, cu chlamydii, cu fungi (mai rare).
Manifestarile conjunctivitelor sunt: senzatie de intepatura, de corp strain, ochiul este rosu, congestionat, uneori pot apare secretii conjunctivale care determina lipirea pleoapelor dimineata, uneori apare lacrimare excesiva, fotofobie (sensibilitate la lumina).
Tratamentul conjunctivitei consta in administrarea de picaturi cu antibiotice, antiinflamatoare, antialergice, decongestive in functie de aspectul clinic si de cauza.
Pterigionul este o degenerescenta a conjunctivei, ce apare in urma expunerii repetate la factori iritativi de mediu (praf, vant, pulberi, radiatii ultraviolete). Apare ca un pliu conjunctival triunghiular, proeminent, cu baza la limb (limita dintre cornee si sclera) si varful pe cornee. In stadii incipiente este asimptomatic dar de regula avanseaza lent spre centrul corneei, uneori afectand chiar acuitatea vizuala. In stadii mai avansate tratamentul este chirurgical, cu excizia pterigionului asociata eventual cu keratoplastie si grefa conjunctivala.
